Adama
AGRICOVER

Dâmboviţa: Seceta - rea pentru semănat, bună pentru recoltat

Publicat: 30 septembrie 2011 - 13:48
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Lipsa precipitaţiilor a întârziat arăturile şi semănatul culturilor de toamnă, depăşirea perioadei de însămânţare reprezentând un prim factor ce va diminua recolta de anul viitor, conform reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dâmboviţa.

Problemele la înfiinţarea culturilor de toamnă au apărut, în special la rapiţă, a cărei perioadă de însămânţare a luat sfârşit. Lipsa ploilor a determinat ca numai 20% din cele 3.500 de hectare să fie însămânţate, în comparaţie cu anul trecut, când lucarea era încheiată.

Semănatul tardiv poate aduce fermierilor pierderi şi la păioase
De asemenea, riscă să fie compromise şi restul culturilor. „Temerile specialiştilor, vizează întârzieri la semănatul celorlalte păioase: orz, orzoaică de toamnă şi grâu, culturi care până la această dată nu s-au însămânţat”, a declarat, pentru adevarul, ing. Elena Alecu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dâmboviţa.

Până în prezent au fost arate 15.500 ha, ceea ce înseamnă doar 32% din totalul suprafeţei.

Condiţii bune pentru recoltat
Condiţiile climatice sunt, în schimb, bune pentru recoltat. „Floarea soarelui s-a recoltat pe 6.460 ha din totalul de 6.533 ha. Producţia medie obţinută, conform datelor centralizate, este de 1.700 kg/ha, mai mică decât cea evaluată de noi, dar mai mare decât producţia medie obţinută în anii precedenţi”, a mai precizat Elena Alecu.

Lucrările la cultura porumbului s-au efectuat pe o suprafaţa de 73% din total. Preţurile vehiculate pentru vânzare indică între 0,60 – 0,65 lei/kg.

Vizualizat: 1661 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Vrancea: Producţie de struguri pe jumătatea celei prognozate

Vrancea: Producţie de struguri pe jumătatea celei prognozate

În judeţul Vrancea, recolta de struguri, din acest an, este la jumătate faţă de estimările realizate la începutul anului.

Galaţi: Culturile prăşitoare au fost grav afectate de secetă, iar producţiile sunt sub aşteptări

Galaţi: Culturile prăşitoare au fost grav afectate de secetă, iar producţiile sunt sub aşteptări

La Galaţi, circa 83,6% din suprafeţele agricole cultivate în această primăvară au fost afectate de secetă. Recoltele sunt compromise în proporţie de peste 50% din suprafaţa totală cultivată.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii