Persoanele în vârstă deţin la ora actuală cea mai mare pondere a terenurilor agricole din spaţiul rural românesc, ceea ce ar putea crea serioase probleme pe piaţă, în următorii ani, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Sorin Chelmu, la Piaţa FMCG Forum.
„În urma unei analize făcute pe deţinătorii de terenuri din spaţiul rural, cea mai mare pondere o au persoanele între 60 şi 70 de ani, urmate de cele între 50-60 de ani. Consider că în 10 ani vom avea o problemă de înlocuire pentru că nu mai sunt tineri care vor să intre în piaţă. Tinerii sub 30 de ani deţin numai 92.000 de hectare, iar acest lucru mă îngrijorează”, a precizat Chelmu.
Peste 1 milion ha se află în posesia persoanelor cu vârste de peste 70 de ani
Potrivit datelor MADR, persoanele cu vârsta de peste 70 de ani deţin circa 1,134 milioane de hectare în mediul rural, cele între 60 şi 70 de ani - 1,175 milioane hectare, între 50 şi 60 de ani - 1,154 milioane hectare, între 30-40 de ani - 524.057 hectare, iar tinerii sub 30 de ani doar 92.911 hectare.
Chelmu a subliniat că organizarea producătorilor este prioritară pentru rezolvarea problemelor majore din agricultura României.
„Trebuie să ne gândim foarte bine cum să ne organizăm şi cum vom aduce producătorii cât mai aproape de consumatori pentru că altfel nu vom reuşi pe termen scurt să rezolvăm problemele majore pe care le are agricultura României. Singurii care sunt organizaţi din sistem sunt procesatorii, care au reuşit să o facă încă din anii '90 şi astfel îşi pot apăra mai bine interesele”, a explicat reprezentantul MADR.
România nu e afectată de criza agroalimentară
Potrivit acestuia, România nu este afectată atât de tare de criza mondială şi de cea agroalimentară deoarece o mare parte a populaţiei trăieşte din autoconsum.
„Din punct de vedere al consumatorilor trebuie să ne gândim că suntem o ţară care are aproape 50% din populaţie în mediul rural, iar din acest procent 70% sunt ocupaţi direct în agricultură. Cei care sunt legaţi direct de retaileri sunt din spaţiul urban, dar şi acesta este dependent de ceea ce se întâmplă în mediul rural românesc. Aceasta este şi explicaţia de ce România nu este afectată atât de mult de criza mondială pentru că trăim într-un spaţiu unde foarte mulţi trăiesc din autoconsum şi asta de sute de ani, nu de acum”, a mai subliniat secretarul de stat din MADR, citat de Agerpres.