România a notificat Comisia Europeană privind plasarea pe piață pentru o perioadă de maximum 120 de zile a produselor Nuprid AL 600 FS produs de Alchimex, Seodoprid 600 FS de la Makhteshim Agan, Cruiser 350 FS al celor de la Syngenta și Poncho 600 FS al celor de la Bayer.
Aceste neonicotinoide au primit autorizație temporară şi pot fi utilizate până la data de 28 iunie 2014. „Această autorizație se acordă începînd cu data de 28.02.2014, pentru utilizarea limitată și controlată în vederea combaterii dăunătorilor Tanymecus dilaticollis (rățișoara), Agriotes spp. (viermii sârmă), Diabrotica virgifera virgifera (viermele vestic al rădăcinilor), Phyllotreta spp. (puricii cruciferelor) în culturile de porumb, floarea soarelui şi rapiţă, pentru tratament sămânță (…)”, se arată în textul autorizațiilor temporare de punere pe piață cu numerele 159736, 159737, 159738 şi 159739 din 10 martie 2014.
Condiţii de comercializare şi utilizare
Potrivit documentelor, companiile care vor comercializa aceste substanţe o pot face doar către agenții economici care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalații profesionale cu personal calificat şi vor ţine o evidență strictă a cantităților de produs comercializat pe agent economic, pe care o va comunica săptămânal MADR. „Etichetarea ambalajului semințelor tratate se va face conform prevederilor art.49(4) al Regulamentului (CE) nr. 1107/2009; - însămânțarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului (...);Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin direcțiile de specialitate de la nivel local, va monitoriza întreaga acțiune, prin efectuarea de controale atât la locurile de tratare a seminței, cât și în câmp la semănat; este interzisă crearea de stocuri de produs/sămânță tratată după data de 28.06.2014”, mai precizează autorizațiile temporare.
Derogarea - un “colac de salvare cu ventilul scos”
Agricultorii consideră că această derogare nu reprezintă o soluţie, ci “o amânare”. “Această derogare este un colac de salvare cu ventilul scos, deoarece se va dezumfla în 120 de zile. Este doar o amânare, asta nu înseamnă că problema este rezolvată. Sunt absolut necesare demersuri începând de acum pentru anul viitor, pentru că dacă ne trezim să facem din nou demersuri la începutul anul viitor pentru încă o prelungire este clar că aceea nu se mai poate obţine”, ne-a declarat Marcel Cucu, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) din Brăila.