ROMÂNUL E PĂCĂLIT LA RAFT DE TRICOLORUL ROMÂNESC AFIȘAT PE PRODUSELE IMPORTATE! Ajutați de subvenții mari, fermierii spanioli vând carnea în România la prețuri mici. Și pentru ca românii să o cumpere, magazinele o învelesc în tricolorul românesc. Fermierii români aruncă laptele, iar pe mesele românilor ajunge lapte de import. Aruncă merele pentru că în școli ajung mere de import, lucioase și cu coaja plină de pesticide.
Este trist pentru noi faptul că aruncăm laptele și importăm lapte, faptul că noi avem pe piață cartofi din zona Clujului, o zonă bogată în cartofi, și în același timp importăm cartofi din Polonia. Nu poți să-i spui fermierului din Franța sau din altă parte să nu vină cu produse în România. Până la urmă este o chestiune de mândrie națională să ne promovăm consumul de produse noastre românești, spune europarlamentarul Daniel Buda.
Dar și aici e o problemă! Curentul naționalist de promovare a produsului românesc a creat păcăleala de la raft. Concret, românul nostru merge să-și cumpere carne din România, pe care e afișat tricolorul românesc și nu știe că, de fapt, carnea cumpărată nu a fost produsă într-o fermă din România. Provine dintr-o fermă din Spania sau de pe aiurea. Avem de-a face cu o metodă de înșelare a consumatorului.
Am văzut că se importă carne din Spania și se pune pe ea tricolorul din România. Autoritățile trebuie să intervină în chestiunea asta. În România se importă carne de porc din Spania la 3,5 lei pe carcasă. Am atras atenția asupra acestei chestiuni. De ce? Pentru că kilogramul de carne de porc se produce undeva la 4,5 lei – 5,5 lei, depinde cât ești de perfecționist în tehnologia pe care o ai pentru că prețul la cereale este oarecum la fel la nivelul Uniunii Europene.
În momentul în care tu ai carne de porc în România care se vinde un an de zile la prețul de 3,5 lei, sub prețul de cost, se pune problema ajutoarelor de stat care se dau în Spania pentru acești crescători de porci de-și permit să vină în România, să vândă la aceste prețuri, adaugă Buda.
Pe lângă aceste subvenții consistente de care beneficiază fermierii străini și care le permit să arunce pe piața noastră produse alimentare ieftine s-a mai întâmplat ceva odată cu instituirea embargoului. Ceva care i-ar fi ajutat pe alți fermieri străini, nu pe ai noștri, să-și vândă produsele la prețuri mici, imposibil de concurat.
Foarte mulți fermieri care au avut relații contractuale directe cu Rusia, noi nu avem relații cu Rusia, acești fermieri au mers la Comisia Europeană și au spus: Băi, Comisie, tu mi-ai creat mie un prejudiciu că ai pus acest embargo. Eu vindeam în Rusia în valoare de 500.000 de euro produse diverse și trebuie să mă despăgubești. Și Comisia Europeană a venit și i-a despăgubit pe acești fermieri. Dar ei au rămas și cu produsele. Și atunci, odată ce au primit prețul pe acele produse, și-au putut permite să vină și să vândă în România produse sub prețul de cost pe care l-am avut noi, dezvăluie europarlamentarul.
Potrivit unei analize făcută de Ministerul Agriculturii, în primele 5 luni din acest an, România a importat 63.800 tone de carne de porc, în valoare de 96 de milioane de euro. Alte produse alimentare situate pe primele locuri în topul importurilor din România sunt: produsele de brutărie, patiserie și biscuiți cu o valoare de 97,1 milioane de euro (48.800 tone) și preparatele alimentare — 88,5 milioane de euro (23.300 tone).