Caracteristici meteorologice
În prima parte a perioadei va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, după care, vremea va intra treptat într-un proces de răcire, devenind normală, în majoritatea regiunilor agricole.
Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 6...18°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1...6°C şi 5...13°C spre sfârşitul intervalului, valori apropiate de mediile multianuale.
Temperatura maximă a aerului se va situa între 10...23°C la scara întregii ţări.
Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 1...12°C, în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va prezenta valori de 7...19°C, favorabile atât continuării însămânţărilor de primăvară, cât şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile semănate până în prezent.
Sub aspect pluviometric, sunt posibile ploi locale, sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, la nivelul întregii ţări.
Caracteristici agrometeorologice
Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Deficite moderate de umiditate în sol se vor menţine în sud-estul şi local în sudul, estul şi vestul ţării.
În stratul de sol 0-20 cm/ogor, conţinutul de apă va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim, în majoritatea regiunilor. În sud-estul, sudul, local în estul şi vestul ţării, se va semnala fenomenul de secetă pedologică moderată şi puternică.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura pe ansamblu normal pe aproape întreg teritoriul agricol, ritmurile de vegetaţie fiind uşor intensificate în zonele de câmpie. Starea de vegetaţie a culturilor semănate în perioada optimă se va prezenta bună şi medie, iar la cele întârziate fenologic, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie şi slabă.
Orzul şi grâul de toamnă, însămânţate în epoca optimă vor înregistra înfrunzirea (80-100%), înfrăţirea (30-100%) şi alungirea paiului (10-100%). Culturile înfiinţate după 20 octombrie vor parcurge predominant formarea frunzei a treia (90-100%) şi înfrăţirea (10-50%).
Cultura de rapiţă se va afla în fazele de dezvoltare a aparatului foliar (5-10 frunze) şi alungirea tulpinii (10-30%).
În cea mai mare parte a plantaţiilor, sâmburoasele (cais, piersic, cireş, corcoduş) vor parcurge fazele de înflorire şi creştere a frunzelor/lăstarilor, iar seminţoasele (măr, păr, gutui), înmugurirea şi dezmugurirea.
La viţa de vie se vor înregistra fazele de „plâns” şi înmugurire, în majoritatea podgoriilor.
La sfecla de zahăr din Transilvania se vor semnala fazele incipiente de vegetaţie (germinare-răsărire), iar la cartof se va continua plantatul.
Culturile prăşitoare (floarea-soarelui şi porumb) înfiinţate până în prezent vor parcurge primele faze de vegetaţie (germinare-răsărire), continuându-se totodată lucrările de semănat.
În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon se vor efectua în general în condiţii bune.
Recomandări de specialitate:
• Definitivarea însămânţării culturilor din prima urgenţă (orzoaică, ovăz, borceag, lucernă, sfeclă de zahăr);
• Pregătirea patului germinativ şi efectuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, porumb, cartof);
• Fertilizarea fazială cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale complexe;
• Efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor, tratamente fito-sanitare, tăieri de rodire în vii şi livezi) la speciile de câmp şi pomi-viticole.