Caracteristici meteorologice
La începutul şi sfârşitul intervalului va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, iar în restul zilelor, o vreme normală pentru această perioadă, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 13...23°C, valori mai ridicate cu 1...8°C, în raport cu mediile multianuale în zilele cele mai calde şi 4...17°C, valori apropiate de normele climatologice, în restul zilelor.
Temperatura maximă a aerului se va încadra între 8...31°C în majoritatea regiunilor agricole.
Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 0...15°C în aproape toata ţara, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va prezenta valori de 11....20°C, limite satisfăcătoare pentru desfăşurarea fazelor incipiente de vegetaţie la culturile de toamnă semănate pâna în prezent.
Se prognozează ploi locale, sub formă de aversa, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea zonelor de cultură.
Caracteristici agrometeorologice
În stratul de sol 0-20 cm (ogor), în cea mai mare parte a teritoriului agricol se vor semnala deficite de umiditate în sol, fenomenul de secetă având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi extremă. Aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, în nordul Transilvaniei şi nord-vestul Moldovei.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice prognozate, procesele biologice la culturile de toamnă şi speciile pomi-viticole vor evolua în general normal, cu excepţia terenurilor agricole cu deficite accentuate de apă în sol şi a zonelor depresionare, unde ritmurile vegetative ale plantelor vor fi stânjenite temporar.
Porumbul va înregistra maturitatea deplină (80-100%), totodată continuându-se recoltarea.
Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate se va afla în fazele de uscare a aparatului foliar şi maturitate tehnologică, totodată fiind posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare.
La cartof va fi posibilă finalizarea recoltării pe majoritatea suprafeţelor agricole.
Pomii fructiferi şi viţa de vie vor parcurge maturarea fructelor/boabelor şi a lemnului, recoltarea, îngălbenirea şi căderea frunzelor.
În funcţie de data semănatului, la culturile de toamnă (rapiţă, orz şi grâul de toamnă) se vor înregistra fazele incipiente de germinare, răsărire şi apariţia primelor frunze, continuându-se totodată semănatul. Local, pe arealele unde se vor menţine deficite ridicate de apă în sol, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor de rapiţă se va prezenta medie şi slabă.
Ca urmare, lucrările agricole de toamnă se vor putea efectua în condiţii relativ bune, exceptând zilele cu precipitaţii.
Recomandări de specialitate:
• Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon;
• Eliberarea terenurilor agricole de resturile vegetale;
• Pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării speciilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) în epoca optima;
• Continuarea lucrărilor de arat pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului în stratul arabil (0-20 cm);
• Aplicarea îngrăsămintelor minerale complexe la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă.