Devenită o mare putere agricolă datorită biotehnologiei, Brazilia îşi va mări suprafeţele cultivate cu plante transgenice, sporindu-şi astfel capacitatea de producţie.
Conform unei analize prezentate de firma de consultanţă Celeres, suprafaţa cultivată cu soia transgenică pentru sezonul 2011-2012 va fi cu 13,4 la sută mai mare decât anul precedent, ajungând la 20,8 milioane hectare, ceea ce reprezintă 82,7 procente din suprafaţa totală a culturilor de soia de pe teritoriul acestei ţări. Specialiştii au reuşit între timp să dezvolte noi tehnologii, menite să asigure plantelor o toleranţă mai bună la erbicide şi rezistenţă sporită la atacul insectelor.
În schimb, culturile de bumbac modificate genetic vor ocupa o suprafaţă de 606 mii hectare, (echivalentul a 39 la sută din totalul suprafeţelor cultivate cu această plantă), o creştere de 62,7 procente comparativ cu sezonul 2010-2011. Şi în acest caz, fermierii au la dispoziţie seminţe care dezvoltă o rezistenţă mai bună la dăunători şi toleranţă crescută la erbicidare.
În ceea ce priveşte porumbul, hibrizii modificaţi genetic vor fi prezenţi pe 9,1 milioane hectare, sau 64,9 la sută din întreaga suprafaţă cultivată cu porumb. Culturile de vară vor ocupa 4,5 milioane hectare (54% din totalul suprafeţei cultivate cu astfel de culturi), iar cele de iarnă 4,6 milioane hectare (80,4% din suprafaţă). Culturile de porumb transgenic au fost adoptate cu succes de producătorii brazilieni. În numai patru ani, mai mult de jumătate din suprafaţa cultivată cu porumb în Brazilia are statut OMG.
Uniunea Europeană a interzis în urmă cu patru ani cultivarea organismelor modificate genetic. Cu toate acestea, soia modificată genetic este utilizează pentru hrana animalelor în aproape toate fermele din UE, inclusiv România, care importă anual 500.000 de tone din Brazilia, SUA, şi Argentina.