Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV din 2014 va fi plătit agricultorilor până la data de 30 iunie 2015. Fermierii vor primi banii în conturi în limita bugetului aprobat de 162,7 milioane de lei.
Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90,5 milioane de litri. În cazul în care solicitările depăşesc cantităţile prevăzute, cuantumul plăţilor se reduc proporţional, arată datele furnizate Agerpres de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
Potrivit sursei, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/ 1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, respectiv 1,7975/litrul de motorină.
Până la începutul lunii noiembrie din 2014, APIA a plătit 211 milioane de lei pentru ajutorul de stat acordat pentru motorina utilizată în agricultură.
Subvenţia la motorină se va plăti şi în perioada 2015 - 2020
La sfârşitul anului trecut, MADR a obţinut acordul Comisiei Europene pentru instituirea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură şi pentru perioada 2015 - 2020, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.
MADR: Bugetul pe 2015 permite plata tuturor subvenţiilor
La data aprobării bugetului MADR pe anul 2015, şeful MADR a precizat că plata subvenţiilor este cel mai important capitol, iar bugetul prevăzut împreună cu suplimentarea aprobată prin amendament va permite realizarea tuturor plăţilor către fermieri, inclusiv pentru motorina folosită în agricultură. Daniel Constantin a mai anunţat că, din 2015, vor fi introduse subvenţiile cuplate pentru anumite categorii de produse, printre care soia convenţională, mazărea boabe, fasolea, dar şi produse din zootehnie.