COMUNICAT APIA! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță astăzi, 6 iunie 2019, lista cu fermierii care au fost autorizați pentru plata sprijinului cuplat vegetal aferent anului de campanie 2018. APIA a transmis un comunicat pentru AGROINFO.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost autorizate la plată, începând cu data de 4 iunie 2019, schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente campaniei 2018, pentru un număr de 12.707 dosare cu suma totală de 25.035.714 euro.
Totodată, facem precizarea că fermierii pregătiți pentru calculul schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal urmează să fie preluați pe listele de plată în zilele următoare.
Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351 din 01 octombrie 2018.
Vă reamintim cuantumul pe hectar al sprijinului cuplat pentru toate culturile agricole care beneficiază de această subvenție europeană:
SPRIJIN CUPLAT VEGETAL(SCV)
SOIA - 206 euro/ha = 960,7428 de lei/ha
LUCERNĂ - 95,08 euro/ha = 443,4341 lei/ha
MAZĂRE BOABE/FASOLE BOABE - 84 euro/ha =391,7592 lei/ha
CÂNEPĂ PENTRU ULEI ȘI/SAU FIBRĂ - 87,51 euro/ha = 408,1291 lei/ha
OREZ - 659,99 euro/ha = 3.078,0613 lei/ha
SĂMÂNȚĂ DE CARTOF - 1.900,01 euro/ha = 8.861,2666 lei/ha
HAMEI - 517,03 euro/ha = 2.411,3245 lei/ha
SFECLĂ DE ZAHĂR - 824,99 euro/ha = 3.847,5883 lei/ha
TOMATE PENTRU INDUSTRIALIZARE - 1.715 euro/ha = 7.998,417 lei/ha
CASTRAVEȚI PENTRU INDUSTRIALIZARE - 530,03 euro/ha = 2.471,9539 lei/ha
LEGUME CULTIVATE ÎN SERE ȘI SOLARII (roșii, ardei, castraveți, varză, vinete) - 7.600,03 euro/ha = 35.445,0199 lei/ha
FRUCTE PENTRU INDUSTRIALIZARE (prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre) - 181,92 euro/ha = 848,4384 lei/ha
CARTOF TIMPURIU PENTRU INDUSTRIALIZARE - 1.000 euro/ha = 4.663,8 lei/ha