Comuna Vinţu de Jos din judeţul Alba are o gară-nod feroviar. Urma să aibă şi un aerodrom! Totodată, în comună activează o asociaţie de crescători de animale, numită “Mureşul”. Vinţu de Jos ar fi trebuit să mai aibă şi o păşune comunală, unde să pască cele câteva zeci de văcuţe ale sătenilor... Dar, izlazul satului a dispărut.
Din punct de vedere juridic, pur şi simplu, nu mai figurează ca păşune comunală. Alţii sunt acum proprietarii, iar păşunatul a fost restrâns pe o suprafaţă mult diminuată, şi aceea pregătită să fie concesionată oricând pentru desfăşurarea unor activităţi industriale.
Cu ochii pe păşunea satului
Împreună cu Victor Suciu, preşedintele asociaţiei, şi cu alţi câţiva săteni, traversez o punte peste râul Pianu, apoi ajung pe un dig de pământ. Prin apropiere curge Mureşul. De o parte şi de alta a digului se întinde una dintre păşunile satului. Se numeşte “Sărături” şi, împreună cu alte corpuri de păşune, a fost trecută, în data de 28 februarie 2008, din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a comunei, printr-o serie de hotărâri ale Consiliului Local Vinţu de Jos. “Sărături” are 29 de hectare. Adăugând şi suprafaţa celorlalte păşuni trecute atunci în proprietatea privată a comunei, vorbim de un total de 100 de hectare.
Motivul acestei operaţiuni administrativ-juridice din 2008 a fost, după cum relevă Art 3.: “punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor”. Este vorba, aşadar, de reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoane care nu fuseseră împroprietărite după Revoluţie pe vechiul amplasament, cel deţinut înainte de venirea regimului comunist, iar păşunea comunală, proprietate publică, era taman bună pentru a satisface nevoia de reîmproprietărire. De ce nu s-au mai găsit cele 100 de hectare pe vechile amplasamente, fiind necesară împroprietărirea pe păşunea comunală, nu-i simplu de aflat. (...)
„Sărături”, păşunea unde m-am deplasat cu un grup de vinţeni, a avut altă soartă. A fost, mai departe, scoasă din circuitul agricol şi încadrată juridic drept “teren pentru construcţii”, fiindcă primarul de atunci, Alexandru Danciu, îşi propusese să construiască acolo un aerodrom! Prin urmare, din câteva mişcări operate la Primărie, păşunea comunală a încetat să mai fie un bun public, aşa cum era din 1922, şi chiar de mai înainte, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, şi a devenit un bun privat al unor săteni, iar o parte a încetat să mai fie, din punct de vedere juridic, păşune, devenind teren pentru construcţii, deşi nu s-a mai construit nimic. Deocamdată.
Citeşte articolul integral în revista Ferma, ediţia 1-14 februarie 2015!