În Câmpia Buzăului nu a plouat de aproape două luni. În judeţul Sălaj, ploile torenţiale urmate de căldura excesivă au dus la „betonarea” solului din culturi. Chiar dacă deocamdată nu există pericol de secetă, în schimb, gheaţa a distrus complet culturi de cereale, de căpşuni, livezi şi vii. Şi în jud. Prahova, peste 900 ha de culturi au fost afectate de grindină şi vijelii, unele fiind complet distruse.
În Câmpia Buzăului nu a plouat de aproape două luni: Secetă similară cu cea din 1986
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Buzău, Valeriu Călin, afirmă că seceta de anul acesta este similară cu cea din 1986 ca intensitate şi perioadă, iar dacă nu plouă suficient în următoarele 2-3 săptămâni, culturile vor fi în mare parte compromise.
„Peste câteva zile se împlinesc două luni de când nu a mai plouat în zona noastră, porumbul este mai rezistent, dar restul culturilor sunt afectate, producţia de grâu se anunţă slabă, iar cea de rapiţă ceva mai bună”, a declarat Valeriu Călin, citat de Agerpres.
Sălaj: „Betonarea” solului îngreunează praşila
„Ploile urmate de temperaturile foarte mari au dus la betonarea pământului, ce este foarte greu de lucrat pentru cei ce fac praşila în această perioadă. În rest, deocamdată nu există pericol de secetă, iar culturile care au scăpat cu bine de inundaţii şi grindină arată foarte bine”, a declarat Valentin Duca, directorul Direcţiei Agricole Sălaj, citat de Agerpres.
Duca a precizat că în această perioadă se evaluează pagubele inundaţiilor şi grindinei din perioada 25-28 mai, ce au afectat culturile agricole, viile şi livezile din mai multe localităţi din Sălaj.
Unii fermieri au semănat din nou grâul şi porumbul
„Inundaţiile nu au făcut pagube mari, pentru că apele s-au retras în una-două zile. În schimb, gheaţa a distrus complet culturi de cereale, de căpşuni, livezi şi vii. Cele mai mari pagube au fost în comuna Bobota. Unii fermieri au semănat din nou grâul şi porumbul, însă nu se ştie cum vor fi culturile semănate atât de târziu”, a mai spus şeful Direcţiei Agricole Sălaj.
Prahova: Peste 900 ha de culturi, afectate de grindină şi vijelii
Peste 900 ha de culturi din judeţul Prahova au fost afectate de căderile de grindină şi de vijeliile din prima săptămână din iunie. Directorul Direcţiei Agricole Prahova, Aurel Anghel, afirmă că până în acest moment au fost înregistrate procese verbale privind afectarea a peste 900 ha de culturi din zona Fulga, unele dintre aceste culturi fiind calamitate în proporţie de 100%.
Potrivit acestuia, terenurile afectate aparţin unui număr de patru societăţi. Una dintre societăţi a raportat o suprafaţă totală afectată de 378,3 ha, o altă societate - 298,84 ha, o treia societate are peste 214 ha afectate, iar cea de-a patra are 48,49 ha calamitate. Suprafeţele afectate sunt cultivate cu grâu, porumb, orz, floarea-soarelui şi soia, a precizat directorul Direcţiei Agricole Prahova, citat de Agerpres.