2 minute de citit

Vaslui: Primarul şi secretarul unei comune, acuzaţi că au încasat ilegal subvenţii de la APIA

Procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a unui referent din APIA, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de DNA.Cei patru vor fi judecaţi de magistraţii Judecătoriei Vaslui, primul termen al procesului fiind programat pentru 30 martie.Procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Codăeşti, Mitu Rusu, a secretarului comunei, Valeriu Raba, şi a preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Animare Codăeşti, Fănică Adam, sub acuzaţia de fals intelectual şi obţinerea ilegală de fonduri europene.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a unui referent din APIA, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de DNA.

Cei patru vor fi judecaţi de magistraţii Judecătoriei Vaslui, primul termen al procesului fiind programat pentru 30 martie.

Procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Codăeşti, Mitu Rusu, a secretarului comunei, Valeriu Raba, şi a preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Animare Codăeşti, Fănică Adam, sub acuzaţia de fals intelectual şi obţinerea ilegală de fonduri europene.

Procurorii îl acuză pe primar şi pe cei doi complici că şi-au însuşit în mod ilegal anumite sume de bani de la APIA Vaslui, cu titlu de subvenţii, ulterior schimbând destinaţia banilor.

Potrivit DNA, prin întocmirea şi utilizarea de documente false, învinuiţii Adam Fănică, Mitu Rusu şi Valeriu Raba au obţinut, fără drept, suma de 304.841 de lei, reprezentând sume achitate cu titlu de sprijin financiar pe suprafaţă păşune către Asociaţia Crescătorilor de Animale Codăeşti, aferente cererilor depuse pe anii 2007, 2008 şi 2009, activitate posibilă şi prin încălcarea, din culpă, a îndatoririlor de serviciu de către funcţionara APIA Vaslui, Mitrofan Carmen Liliana.

Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra caselor şi autoturismelor a trei dintre cei patru acuzaţi, în vederea recuperării prejudiciului creat.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×