2 minute de citit

Vâlcea: 13 asociaţii solicită ajutor de minimis pentru achiziţionarea tancurilor de răcire

În judeţul Vâlcea, 13 asociaţii comunale ale crescătorilor de vaci au depus documentaţia pentru acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea tancurilor pentru depozitarea laptelui, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea.

„Până în prezent, în judeţul Vâlcea au fost constituite 13 asociaţii în tot atâtea localităţi, printre acestea numărându-se Costeşti, Perişani, Buneşti, Alunu, Titeşti, Olanu. Primăriile din aceste comune au intrat deja în posesia documentaţiei pentru constituirea asociaţiilor locale, inclusiv a cererilor pentru a primi ajutorul de minimis. Aceste cereri şi documente urmează să fie depuse la APIA, nu înainte, însă, de a se verifica veridicitatea declaraţiilor şi îndeplinirea condiţiilor. Obligaţiile în acest sens revin şi primăriilor care vor trebui să asigure şi să pună la dispoziţia asociaţiilor spaţiile necesare pentru instalarea tancurilor de răcire a laptelui, precum şi utilităţile, respectiv sursele de alimentare cu energie electică, apă etc.”, a declarat Ion Cîlea.

Potrivit acestuia, noile măsuri au dat avânt şi producătorilor de instalaţii şi echipamente pentru zootehnie, iar primarii ar trebui să fie atenţi la tancurile achiziţionate. „Recomand primarilor şi preşedinţilor asociaţiilor crescătorilor de vaci de lapte să fie foarte atenţi la calitatea şi performanţele tancurilor de răcire pe care le vor achiziţiona. Potrivit standardelor, respectivele tancuri trebuie să îndeplinească anumite condiţii tehnice şi tehnologice, adică să fie echipate cu compresor ermetic, să fie certificate pentru consum redus de energie, să aibă asigurată o izolaţie nepoluantă şi dotare cu evaporatoare standardizate, să se asigure jojele de măsurare a laptelui şi diagramele de calibrare şi, nu în ultimul rând, să obţină garanţii din partea furnizorului pentru serviciile de instalare şi verificare periodică”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean. sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×