Un crescător de animale din județul Vâlcea a fost amendat pentru că-și ține cele 10 vaci în condiții improprii și flămânzite.
În cursul zilei de 14 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul pentru Protecția Animalelor, au desfășurat activități de verificare a respectării prevederilor legale de către proprietarii de animale de rentă din localitatea Valea Mare, județul Vâlcea.

În acest context, a fost verificată o persoană fizică, deținătoare a unui număr de 10 bovine, iar în urma verificărilor efectuate au fost constatate nereguli privind condițiile de bunăstare și asigurarea bunei întrețineri a animalelor.
Astfel, proprietarul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 205/2004, cu amendă în cuantum total de 12.000 de lei, fiind dispuse totodată măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, precum și stabilirea unui termen de realizare a acestora.
Recomandăm tuturor deținătorilor de animale să respecte normele legale privind protecția și bunăstarea acestora, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, a suferinței și a aplicării sancțiunilor prevăzute de lege.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională din domeniul protecției animalelor. (Se întâmplă în Vâlcea)






