Un crescător de ovine ne-a transmis o scrisoare cu o listă de propuneri urgente, bine structurate, pentru Ministerul Agriculturii care vizează problemele care-i dor mult pe oieri: pășunile, facilități fiscale, mai multe ajutoare financiare pentru crescătorii de animale. Oierul transmite Ministerului Agriculturii solicitarea de a lua în calcul aceste propuneri pentru că vin de la cei care cunosc cel mai bine situația din teren.

„1. Necesitatea armonizării încărcăturii UVM/hectar cu cerințele APIA și UE

În prezent, în multe localități, există o discrepanță majoră între încărcătura UVM/hectar impusă de primării și cea prevăzută de normele APIA sau de legislația europeană.

Acest decalaj generează confuzii și obligă fermierii să aducă documente suplimentare (facturi pentru furaje, dovezi de hrănire etc.) atunci când depășesc încărcătura stabilită de APIA.

Considerăm necesară alinierea numărului de animale/hectar la standardele APIA, pentru a evita sancțiuni și birocrație inutilă. În unele comune, se solicită între 12 și 20 de oi/hectar, valori nerealiste în condițiile actuale de secetă prelungită, lipsă de forță de muncă și resurse furajere tot mai reduse, în special în zonele de câmpie.

Totodată, tendința actuală este orientată spre efective mai mici, dar cu genetică superioară, care asigură producții similare sau mai mari, cu un consum de resurse și personal redus.

2. Durata contractelor de concesiune – pentru stabilitate și investiții

Perioada actuală de concesiune, de 5–7 ani, nu oferă fermierilor predictibilitate și nu încurajează investițiile.

Propunem extinderea perioadei la minimum 20 de ani, ceea ce ar permite:

• construcția legală de grajduri, adăposturi și platforme de gunoi;

• accesarea de fonduri europene pentru modernizare;

• asumarea investițiilor pe termen lung în infrastructura agricolă.

În alte state membre, precum Franța, fermierii pot construi grajduri, hale de cereale sau împrejmuiri chiar pe pășunile concesionate, cu sprijin european, inclusiv ca persoane fizice, fără a fi obligați să dețină firme.

Modelul este funcțional și dovedește că, prin deschidere și reglementare clară, se pot crea condiții similare și în România.

3. Costurile și condițiile de concesiune

Prețurile actuale ale pășunilor comunale (între 400 și 800 lei/hectar) sunt nejustificat de ridicate, iar în unele cazuri se aplică penalități abuzive.

Fermierii devin, practic, simpli intermediari între APIA și primării, fără să beneficieze de infrastructură (drumuri de acces, curent electric, apă, împrejmuiri).

Este necesar un cadru transparent și un control asupra prețurilor și penalităților, astfel încât concesionarea să devină un parteneriat real între autorități și crescători, nu o povară financiară.

4. Lipsa facilităților și a sprijinului pentru fermieri

Crescătorii de animale plătesc taxe, dar nu beneficiază de asigurări sociale sau medicale, ceea ce este inacceptabil într-un stat membru UE.

În paralel, birocrația excesivă împiedică accesul la fonduri europene, mai ales pentru persoanele fizice, care reprezintă aproximativ 90% din sectorul ovin.

Este esențială simplificarea proceselor administrative și crearea unor măsuri de sprijin direct pentru persoane fizice active în zootehnie

5. Flexibilitate în concesionarea pășunilor

Propunem posibilitatea ca un crescător care are exploatația în comuna X să poată concesiona pășune în comuna Y (într-un raion de până la 50 km), cu condiția înregistrării la medicul veterinar din UAT-ul respectiv.

Această măsură ar valorifica pășunile neutilizate și ar preveni degradarea terenurilor, în special acolo unde nu există crescători locali

6. Criza de personal și îmbătrânirea forței de muncă

Realitatea din teren arată că media reală de vârstă a celor care lucrează efectiv în zootehnie depășește 49 de ani.

Este urgentă o strategie națională de atragere a tinerilor în sector, prin:

• programe educaționale de agricultură și zootehnie încă din clasele primare;

• practică obligatorie în ferme locale;

• introducerea acestor domenii ca opțiuni la bacalaureat.

De asemenea, propunem ca Ministerul Agriculturii să susțină aducerea de forță de muncă externă (din țări precum Nepal, Camerun etc.), cu scutirea de taxe sau subvenționarea contribuțiilor, pentru a asigura continuitatea fermelor.

7. Sprijin fiscal și stimulente economice

Se impune aplicarea taxării inverse între crescătorii de animale și agricultori (pentru cereale, granule, furaje), pentru a reduce povara fiscală și a facilita colaborarea dintre sectoare.

Totodată, sunt necesare măsuri urgente de finanțare pentru:

• modernizarea adăposturilor și infrastructurii agricole;

• achiziția de animale performante;

• utilaje moderne și tehnologii noi.

8. Concluzie

Sectorul zootehnic românesc se află într-un moment critic. Fără reforme curajoase și adaptate la realitatea din teren, riscăm ca, în următorii 10–15 ani, România să devină importator net de carne de oaie și miel, pierzând nu doar o tradiție, ci și o componentă importantă a siguranței alimentare naționale.

Este timpul ca autoritățile și asociațiile să colaboreze pentru un plan realist, european și sustenabil de redresare a sectorului,” punctează oierul în scrisoarea adresată Ministerului Agriculturii.