2 minute de citit

Uniunea Europeană se arată îngrijorată de seceta din sudul Europei

Mai multe ţări din sudul Europei au atras atenţia Uniunii Europene asupra lipsei precipitaţiilor cu care se confruntă deja numeroase regiuni, în special din Peninsula Iberică şi sudul Franţei, şi care riscă să afecteze puternic recoltele.

În cursul unei reuniuni a miniştrilor agriculturii la Bruxelles, reprezentanţii Portugaliei şi Spaniei au cerut Comisiei Europene să anticipeze plata de ajutoare pentru agricultori pentru a lupta împotriva impactului acestei lipse de precipitaţii.

Comisia va folosi „toate mecanismele pe care le are la dispoziţie pentru a ajuta Spania şi Portugalia, precum şi celelalte ţări care vor solicita ajutor”, a declarat comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş. „Dacă situaţia va justifica acest lucru”, Bruxellesul ar putea debloca ajutorul la mijlocul lunii octombrie, şi nu la sfârşitul anului, a precizat el.

Ministrul spaniol al agriculturii, Miguel Arias Canete, a precizat că Madridul vrea plata anticipată, „cât mai repede posibil”, a circa 5,5 miliarde de euro. Alături de Portugalia, Spania a cerut totodată măsuri care să permită oferirea de compensaţii agricultorilor „pentru creşterea costurilor legate de lipsa precipitaţiilor”.

În acelaşi timp şi ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, a subliniat că ‘anumite departamente franceze, în special Var (sud-est), au dificultăţi’ la ieşirea din iarnă. „Prefer să anticipez dificultăţile viitoare”, a declarat el presei, precizând că serviciile sale au fost mobilizate în legătură cu această problemă şi că situaţia va fi analizată la 12 aprilie într-o reuniune a Comisiei de monitorizare a secetei.

Şi alte ţări din UE, precum Grecia, Cipru şi chiar Marea Britanie, sunt îngrijorate în legătură cu seceta solului şi cu nivelul scăzut al stratului freatic după cea mai secetoasă iarnă din ultima jumătate de secol. În Peninsula Iberică, producţia de migdale este afectată, în timp ce au avut loc mai multe incendii de vegetaţie.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×