2 minute de citit

UN DIRECTOR APIA ANUNȚĂ CALENDARUL CONTROALELOR APIA PENTRU PLATA SUBVENȚIILOR!

SUBVENȚII APIA 2020! Aproape tot eșantionul de control, selectat anul acesta de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) dintre fermierii care solicită subvenții agricole, va fi verificat prin teledetecție, anunță Ovidiu Săvâșcă, directorul executiv APIA Mureș.

După data de 15 iunie, imediat vom genera un control administrativ în masă. Practic, se face un control administrativ în baza de date, o încărcare a tuturor declarațiilor de suprafață care ulterior, în sistemul informatic, vor genera anumite suprapuneri sau supradeclarări. Avem o perioadă de control preliminar în care fermierii, fără să fie penalizați, au posibilitatea clarificării acestor suprapuneri.  Imediat după finalizarea acestei activități, undeva la începutul lunii iulie, urmează eșantionul de control în teren. Anul acesta, din sursele care le am, se va merge pe controale pe teledetecție, să fie cât mai puțin contact între fermier și funcționar.  Cu siguranță, aproape tot eșantionul va fi supus acestui tip de control.

După ce vom primi rezultatele de la prestatorul de teledetecție, vor fi aduse clarificările necesare, cele care nu au neclarități vor merge mai departe pe fluxul de autorizare, iar în cazurile cu neclarități, vor fi prezentate fermierilor care au posibilitatea de a cere reinterpretarea lor. Ulterior, după finalizarea acestor activități ne vom pregăti de plata avansului (15 octombrie – 1 decembrie), respectiv plata finală 1 decembrie-30 iunie (anul următor), a declarat șeful APIA Mureș, pentru publicația locală Zi de Zi.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×