În judeţul Tulcea, se pare că mieii vor fi tăiaţi într-un singur abator. În tot judeţul doar o unitate de acest tip este autorizată pentru sacrificarea mieilor, potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, alte două unităţi putând fi autorizate temporar.
„În momentul de faţă, într-un singur abator din judeţul Tulcea, aflat în comuna Stejaru, s-ar putea sacrifica miei, alte două unităţi din raza localităţilor Ceamurlia şi Cerna putând fi autorizate temporar”, a spus directoarea DSVSA, Marilena Tertiş.
Potrivit sursei, în ultima săptămână, medicii veterinari au efectuat 168 de acţiuni pentru verificarea calităţii produselor comercializate în această perioadă, controalele soldându-se cu două sancţiuni în valoare de 1.320 de lei.
Şefa Direcţiei Sanitar-Veterinare a amintit totodată că, potrivit unui ordin al autorităţii naţionale de resort, producătorii dar şi consumatorii pot beneficia începând din acest an de analize ale produselor la preţuri cu până la 75% mai mici decât cele practicate anul trecut.
„Sunt tarife care au scăzut cu până la 75% faţă de cele din anul 2011. Laboratorul Tulcea are un număr de 96 de analize acreditate RENAR şi este de menţionat faptul că buletinele noastre sunt valabile în orice ţară a UE şi sunt în beneficiul producătorilor şi al consumatorilor”, a conchis directoarea DSVSA, Marilena Tertiş.
sursa: Agerpres






