Circa 70% din cele 60.000 de hectare de teren agricol din judeţul Tulcea însămânţate deja în campania agricolă de toamnă au fost afectate de secetă, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Vasile-Romul Radu.
„Programul de însămânţări din această toamnă vizează cultivarea a 117.000 de hectare de teren agricol. Până acum au fost însămânţate circa 60.000 de hectare, dar aproape 70% din această suprafaţă a fost afectată de secetă, astfel că pe suprafeţe mari grâul nu a răsărit, iar starea de vegetaţie a multor plante cultivate este foarte slabă”, a declarat directorul DADR, Vasile-Romul Radu.
Potrivit sursei, cele mai mari probleme se înregistrează la cultura de rapiţă. Din suprafaţa de 25.000 de hectare programată a fi însămânţată în această toamnă, fermierii au reuşit să efectueze lucrările agricole doar pe 3.800 de hectare.
Suprafaţa cultivată cu grâu este în creştere
În ceea ce priveşte cultura de grâu, din cele 70.000 de hectare programate a fi cultivate, până acum agricultorii au realizat lucrări pe o suprafaţă de 47.000 de hectare.
„Cu certitudine că suprafaţa cultivată cu grâu în această campanie va fi mai mare, ca urmare a faptului că terenurile programate pentru cultura de rapiţă vor fi acoperite în cele din urmă cu grâu. În principiu, sperăm ca la cultura de grâu să atingem programarea şi să o depăşim cu 10-15%”, a menţionat directorul DADR Tulcea. sursa: Agerpres





