IPSO Agricultură, companie deja cu tradiție în România și cu o reputație imbatabilă, a împlinit 20 de ani de activitate în acest an. Evenimentul a fost subliniat de inaugurarea unui nou centru la Roman, județul Neamț. Arnaud van Strien, director general IPSO, mărturisește că s-a îndrăgostit de agricultură și de o româncă din Moldova care i-a și devenit soție.
M-am îndrăgostit de două bogății ale României: agricultura și soția mea, care este româncă și este chiar din Moldova. Suntem în România de 20 de ani și pot să spun că am trecut de majorat. Suntem aici pentru a ieși la pensie împreună. În 1996, am lansat această activitate și am început cu scopul de a crea o companie de succes și de a aduce pe piața românească cele mai importante mărci de mașini și utilaje agricole. Inaugurarea IPSO Roman face parte dintr-un program de investiţii care prevede deschiderea de noi sedii şi modernizarea celor existente, în valoare de 15 milioane de euro. Acesta este al treilea sediu inaugurat de IPSO Agricultură în ultimii 3 ani, după inaugurarea sediilor de la Timişoara şi Mogoşoaia, în 2014 şi în 2015. Aceste sedii fac parte dintr-o rețea integrată care cuprinde 15 puncte de lucru la nivel național, a spus Arnaud Van Strien, director general al companiei IPSO Agricultură, cu prilejul inaugurării celui mai nou centru IPSO la Roman.
Arnaud van Strien, director general IPSO Agricultură
Reprezentanții brandurilor comercializate de IPSO, Manitou, Kuhn, Bednar, au participat, ca de fiecare dată, la sărbătoarea companiei.
Sediul IPSO Agricultură este inaugurat pe 21 aprilie de ziua Reginei Marii Britanii și-n ziua când Roma a fost creată de Romulus în anul 735 înainte de Cristos, a spus Marius Winter, Area sales manager Kuhn.
Marius Winter, Area sales manager Kuhn
Deschiderea acestui nou sediu trimite un mesaj clar către toți partenerii actuali sau viitori ai IPSO: compania este aici pentru a investi, iar țelul companiei este întărirea poziției dominante pe piața din România. Parteneriatul nostrum cu IPSO a început în 2009 și-n cei 7 ani care au trecut am avut o evoluție extrem de pozitivă, a spus Attila Szabo, Area sales manager Bednar.
Attila Szabo, Area sales manager Bednar
Suntem mândri că avem un astfel de partener. În 8 ani, de când colaborăm, am dezvoltat împreună piața mașinilor agricole din România. În acest răstimp de 8 ani, IPSO a livrat peste 200 de încărcătoare telescopice noi, contribuind la dezvoltarea conceptului de încărcător telescopic, a spus Florin Marincaș, managing director Manitou pentru Europa de Sud și Turcia.
Florin Marincaș, managing director Manitou pentru Europa de Sud și Turcia
Noul centru IPSO este în localitatea Săbăoani, situată în imediata apropiere a orașului Roman, și înseamnă o investiție de 2 milioane de euro. Este construit pe o suprafaţă totală de 15.000 mp care include o clădire de birouri, un atelier de service, o magazie și un showroom.
Imagine surprinsă cu drona
Magazia de piese de schimb este pe o suprafață de 450 mp și are un stoc de 3.200 de piese cu referințe distincte, în valoare de 250.000 de euro. Atelierul de service ocupă 450 mp și are 8 tehnicieni şi 3 mecanici, un şef de atelier, un consilier piese de schimb şi service şi 3 asistenţi post-vânzare. Echipa centrului IPSO Roman numără în total 26 de membri. Fermierii din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui pot să se adreseze centrului IPSO Roman de luni până vineri, între orele 8 și 18. Piesele care nu se află pe stoc vor fi comandate, aduse din Germania și livrate într-un timp foarte scurt, 48 de ore.
Directorul general Arnaud van Strien și primărița comunei Săbăoani, Valeria Dascălu, au tăiat împreună panglica centrului IPSO Roman
Sărbătoarea IPSO din Roman a reunit aproximativ 100.000 ha, reprezentate de fermieri din aproape toată Moldova. Poate unul dintre cei mai mari fermieri prezenți este un cetățean irlandez care exploatează 13.000 ha în România, în zona Moldovei. Un alt mare fermier, Vasile Balcan este fidel brandurilor comercializate de IPSO, între care evident cel mai cunoscut este John Deere.
Lucrăm în cooperare cu IPSO Agricultură, comercializăm și noi mașini și tractoare. Deschiderea centrului de la Neamț este un lucru bun pentru producătorii agricoli. Este mai ușor să-și achiziționeze utilaje agricole, performante, cu un service performant. Am cumpărat două tractoare de 270 de cai putere și două discuri de pregătit solul de la John Deere. Agricultorul exploatează 3.000 ha și, în ultimii ani, a cumpărat utilaje agricole în valoare de un milion de euro.
Tot ce înseamnă John Deere ne interesează. Avem două proiecte pe fonduri europene pe John Deere. Proiectele sunt pe dezvoltarea fermelor și pe prestări servicii în agricultură. Am achiziționat trei tractoare și două combine, atât John Deere, cât și Kuhn. Cred că suntem primii cumpărători din zonă, declară fermierul Viorel Ilaș, care exploatează 1.250 ha în zona Moinești, Bacău.
Sărbătoarea IPSO Agricultură a fost dominată de spiritul tradițiilor din Moldova, de la primirea cu pâine și sare până la rețetele delicioase de sarmale, vițel la proțap, cozonac și colăcei moldovenești.
În următorul an, directorul general Arnaud van Strien spune că și-a propus să deschidă și un punct de lucru și în județul Vaslui.
IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje agricole la nivel internaţional, cu o reţea de birouri extinsă în 9 ţări, este importator unic autorizat al maşinilor şi utilajelor John Deere, cel mai mare producător de utilaje agricole la nivel mondial. Include brandurile Manitou, Kuhn, Bednar FMT, Fliegl, Pichon, Perard, Kemper, Zurn, Geringhoff, Grasdorf, Laforge.