Cuantumul pe hectar estimat pentru anul de cerere 2023, pentru plata acestei subvenții europene, sprijin cuplat sfeclă de zahăr, este de 900 euro/ha, iar alocarea pentru plățile aferente 2023 este de 89,5 milioane euro.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – SFECLĂ DE ZAHĂR
Fermierii care au cerut această subvenție pentru anul 2023 fac dovada comercializării unei producţii minime de 33.000 kg/ha, pe bază de factură pentru persoanele juridice şi pe bază de adeverinţă eliberată de fabrica de zahăr recunoscută de MADR pentru persoanele fizice, care se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere, adică până la 31 ianuarie 2024.
De asemenea, fermierii fac dovada că utilizează sămânţă certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002. Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „sămânţă admisă pentru însămânţare”, sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea „Necesar propriu” şi „Interzisă comercializarea” sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate sau adeverinţa eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie 2024, avertizează APIA.
Document! Cuantum sprijin cuplat vegetal! Cine primește mai mulți bani!