Situaţia din interfluviul Dunăre-Tisa devine din ce în ce mai gravă: regiunea Homokhatsag se află acum într-o stare semideşertică iar din cauza secetei extreme tot mai mulţi fermieri se gândesc să renunţe la agricultură, notează Daily News Hungary, preluat de ZF.
Schimbările climatice din ultimii ani au avut efecte dramatice asupra culturilor şi apei freatice dintr-una dintre cele mai importante reguni agricole ale Ungariei.

În mod tradiţional, în Homokhatsag se cultivă porumb, cereale şi floarea soarelui, însă valurile de căldură tot mai frecvente şi seceta persistentă aduse de schimbările climatice au redus dramatic randamentele. Nivelurile apelor freatice continuă să scadă, fermierilor fiindu-le astfel din ce în ce mai greu să susţină culturi generatoare de venituri.
Balazs Feher, meteorolog la HungaroMet, arată că deşi au existat oarecare ploi în ultimele două săptămâni, cea mai mare pare din Ungaria a avut parte de precipitaţii cu mult sub medie. Unele regiuni au înregistrat 10-25 mm, unele locuri izolate beneficiind de 30-60 mm de ploaie, însă o mare parte din centrul şi estul Ungariei au consemnat doar 1-4 mm. „Seceta din Homokhatsag şi Marea Câmpie din sud rămâne severă. Precipitaţiile au ocolit regiunile respective“, explică acesta.
În primul metru de sol lipsesc 150-170 de milimetri de precipitaţii, echivalentul unui sezon întreg.
Iar seceta ameninţă să se agraveze. Analiza agrometeorologică realizată de HungaroMet avertizează că în următoarele 8-10 zile evaporarea va elimina rapid umezeala solului. Drept urmare, atât amploarea şi intensitatea secetei agricole sunt aşteptate să crească.
Vremea însorită, lipsită de precipitaţii cu temperaturi de peste 30 de grade, combinată cu secetă atmosferică frecventă ameninţă nu doar culturile de câmp, ci şi fructele şi legumele aflate în curs de coacere.
Situaţia prezintă deja provocări majore pentru fermieri. Cu randamentele în scădere dramatică, mulţi se întreabă dacă practicarea în continuare a agriculturii este fezabilă.
Agricultura din Marea Câmpie a Ungariei devine unul dintre sectoarele cele mai ameninţate de schimbările climatice şi seceta prelungită.
Experţii avertizează că în lipsa unor intervenţii urgente, condiţiile s-ar putea deteriora în continuare în săptămânile care urmează, făcând mari porţiuni din regiunea Homokhatsag practic aride.






