2 minute de citit

Teleorman: Circa 50.000 de miei vor fi sacrificaţi de Paşti

Cu prilejul Sărbătorilor de Paşte, circa 50.000 de miei vor ajunge pe mesele teleormănenilor, a declarat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman, Marius Stan.

Potrivit acestuia, alţi 100.000 de miei din judeţ vor fi vânduţi în Bucureşti şi în alte zone din ţară, dar şi unei firme cu capital grecesc din Teleorman, specializată în creşterea şi îngrăşarea tineretului ovin pentru export.

În Teleorman există doar două abatoare autorizate pentru tăierea mieilor. Cu toate că au fost solicitate oferte din partea administraţiilor publice locale, nicio primărie din judeţ nu a dorit să organizeze puncte speciale de tăiere a mieilor, cu condiţii minime şi supraveghere sanitar-veterinară permanentă.

Turmă miei_b

În aceste zile specialiştii de la DSVSA Teleorman efectuează controale în supermarket-uri, depozite alimentare, măcelării şi carmangerii, fiind aplicate şi amenzi cu o valoare de 10.000 de lei pentru încălcarea unor norme sanitar-veterinare.
Şeful DSVSA recomandă populaţiei să nu mai cumpere ouă şi alte produse de origine animală de pe marginea şoselelor şi de la colţuri de stradă, pentru că riscă îmbolnăviri. „Este falsă ideea că avem o criză la ouă, numai în Teleorman cele patru ferme avicole având posibilitatea de a asigura necesarul de consum pentru circa 10 judeţe”, a precizat sursa citată.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×