3 minute de citit

Suntem pe locul III în Europa, la creşterea ovinelor

Cu cele aproape zece milioane de oi şi capre înregistrate, România urmează în topul european al crescătorilor de ovine după Marea Britanie şi Spania. „Suntem a treia ţară din Europa la creşterea ovinelor şi putem merge foarte bine către vârful ierarhiei”, spune Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii. 

În ultima perioadă, tot mai mulţi fermieri români se orientează spre creşterea ovinelor şi caprinelor, chiar dacă în ţara noastră consumul de astfel de carne este semnificativ doar în perioada Paştelui. În general, se cresc oi şi capre fie pentru lapte, fie pentru exportul de animale vii. „La ovine este o creştere spectaculoasă. În ultimul an suntem a treia ţară din Europa la acest capitol și putem merge foarte bine către vârful ierarhiei. Este acum o piaţă foarte bună pentru carnea de ovină şi se lucrează acum pentru creerea unor hibrizi de carne”, a spus Tabără, pentru capital.ro.

Pe primele locuri în UE la numărul de ovine se situează deja în mod tradiţional Marea Britanie şi Spania.
În România, potrivit datelor Recensământului General Agricol, la nivel naţional s-a înregistrat un număr de 8.386.000 capete ovine, din care 8.152.000 capete (97,21%) la exploataţiile agricole fără personalitate juridică şi 234.000 capete (2,79%) la exploataţiile agricole cu personalitate juridică. Acestora li se adaugă cele 1.237.000 capete caprine, aflate aproape în exclusivitate în ferme fără personalitate juridică.

Turmă miei_b

Majoritatea efectivului de ovine aparţine tăranilor
Astfel, cea mai mare parte a efectivului de ovine şi caprine se află în proprietatea ţăranilor, aceştia crescând oile şi caprele pentru producţia de lapte.
„Există aici o piaţă foarte bună pentru produselor lactate, dar suntem tributari la capitolul branduire, la ceea ce înseamnă identitatea acestor produse. De exemplu, telemeaua de Sibiu sau de Banat este un produs de o calitate foarte bună. Acest gen de produse ar trebui promovat mai mult, mai ales pe pieţele externe”, consideră Tabără.

Echilibrarea pieţei – o măsură necesară
În ultima perioadă, s-au dezvoltat în România firme care cresc ovine câteva luni pentru ca apoi să le vândă pe pieţele unde se consumă masiv astfel de carne, mai ales ţările arabe.
„Problema noastră nu este acum piaţa internă. Ea nu se va echilibra dacă nu ieşim pe piaţa externă. Este esenţială capacitatea fermierilor de a livra produse pe piaţa externă care să corespundă atât calitativ cât şi cantitativ. Atunci vom discuta despre o piaţă echilibrată în România”, a mai spus Tabără.

Cisteste si...

oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×