2 minute de citit

Subvenții APIA 2023! Reguli noi anul acesta pentru transferul de exploatație agricolă!

ATENȚIE! Dacă o exploatație este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de plată și înainte să fi fost îndeplinite toate condițiile de acordare a plății, cedentului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploatația transferată, precizează HG 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027. 

„(2) Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului, cu respectarea următoarelor condiții:

a) în termen de 15 zile calendaristice de la efectuarea transferului de exploatație, cesionarul notifică APIA asupra transferului și solicită plata ajutorului și/sau a sprijinului;
b) cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de APIA referitoare la transferul de exploatație;
c) sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului în ceea ce privește exploatația transferată.

(3) După momentul în care cesionarul a informat APIA și a solicitat plata ajutorului și/sau a sprijinului potrivit prevederilor alin. (2) lit. a):
a) toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent și APIA generat de cererea de plată sunt atribuite cesionarului;
b) toate acțiunile necesare pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului și toate declarațiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;
c) exploatația transferată este considerată o exploatație separată pe durata anului de cerere în cauză.

transfer teren animale_b

În cazul intervențiilor sprijin cuplat sector zootehnic și/sau ANT (ajutor național tranzitoriu n.r.) și ecoscheme în sector zootehnic, se poate efectua și transferul unei/unor exploatații cu cod ANSVSA și/sau părți ale exploatației ca unitate de producție.” 

Hotărârea de Guvern nr. 1.571 din 28 decembrie 2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial pe data de 30 decembrie 2022. 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →