România va ajunge, în 2016, la o subvenţie europeană pe suprafaţă de 180 de euro pe hectar, în condiţiile în care media în Uniunea Europeană este la ora actuală de 270 de euro pe hectar, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, la o conferinţă de profil.
Noua PAC majorează subvenţiile cu doar 7%
„România a pornit în 2007 cu 25% din plăţile directe acordate în Uniunea Europeană (UE) şi, conform schemei actuale de creştere graduală, va ajunge la o subvenţie pe suprafaţă de 180 de euro pe hectar abia în 2016, deşi media în UE este de 270 de euro pe hectar. După reforma Politicii Agricole Comune vom avea abia 200 de euro pe hectar, o creştere efectivă de numai 7%”, a spus Irimescu.
Potrivit acestuia, România nu este mulţumită cu această creştere după 2014, ţinând cont de faptul că ţări mai mici din UE ating în prezent un nivel de 600 de euro pe ha. „Nu suntem mulţumiţi de această creştere după reforma PAC, dacă avem în vedere că sunt state membre care au acum 600 de euro pe hectar, aşa cum este Malta, un stat mic, iar Olanda, care este mult mai performantă, are 459 de euro pe hectar”, a explicat oficialul MADR.
Acesta a precizat că prin procesul de convergenţă, introdus iniţial în propunerea de reformă, s-a încercat o reducere a decalajului dintre ţările cu plăţile mai mici şi cele cu sume mai mari, dar care ulterior a fost retras.
Sursa: Agerpres





