Hidrologii au emis, luni, 10 iunie 2013, atenţionări Cod Galben de inundaţii în 21 de bazine hidrografice, iar Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) atenţionează că vor fi ploi şi vijelii în majoritatea regiunilor până miercuri, 12 iunie.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 10 iunie, ora 18:00 - 11 iunie, ora 16:00, se instituie Cod Galben pe râurile mici din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru (judeţele Sălaj, Satu Mare, Bihor), Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Jiu superior şi afluenţi (judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi) şi afluenţii Oltului din judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt.
De asemenea, începând de marţi, 11 iunie 2013, ora 3:00, intră în vigoare atenţionarea Cod Galben pe râurile mici din bazinele hidrografice Suceava, Moldova şi Bistriţa (judeţul Suceava).
În intervalul menţionat se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Lăpuş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.
INHGA atrage atenţia că, din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din jumătatea de vest a ţării.
Ploi şi vijelii în aproape toată ţara până miercuri, 12 iunie 2013
În acelaşi timp, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 10 iunie, două atenţionări Cod galben de ploi şi vijelii valabile în majoritatea regiunilor până miercuri, 12 iunie 2013.
Potrivit primei avertizări, din după-amiaza zilei de luni, 10 iunie, până în dimineaţa zilei de marţi 11 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte.
În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 50 ... 60 l/mp.
Potrivit meteorologilor, manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi în cursul nopţii şi în sudul şi centrul Munteniei, dar şi al Moldovei, inclusiv în zona Municipiului Bucureşti, însă la cote mai reduse.
Pe parcursul zilei de marţi 11 iunie, până în dimineaţa zilei de miercuri 12 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte.
În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 ... 70 l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar la cote mai reduse.
Judeţele care NU intră sub Codul galben sunt Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor înregistrate şi prognozate, prognoza actuală poate fi schimbată. (sursa: Agerpres)