Cele peste 13 milioane de hectare de teren agricol din România valorează, în total, peste 25 miliarde euro, reprezentând a cincea parte din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit calculelor efectuate de cotidianul Ziarul Financiar, pe baza anunţurilor de vânzare postate pe internet.
Cele mai ieftine terenuri sunt în Dolj, Olt şi Vaslui, iar cele mai scumpe sunt în apropierea Bucureştiului
Potrivit acestor calcule, citate de Agerpres, peţul mediu al unui hectar de teren se ridică la aproape 2.000 euro. Cele mai ieftine terenuri agricole, cu preţuri între 1.500 şi 2.000 euro/ha, se găsesc în judeţe precum Dolj, Olt (ambele în sudul ţării) şi Vaslui (estul ţării), în timp ce terenurile din apropierea Bucureştiului pot ajunge şi la 3.000 euro/ha.
Preţurile variază în funcţie de localizare, dar şi de suprafaţa scoasă la vânzare sau de calitatea terenurilor. Astfel, terenurile sunt mai scumpe dacă suprafeţele sunt comasate, dacă sunt poziţionate în apropierea unui oraş mare sau sunt conectate la infrastructura rutieră, cea de cale ferată sau maritimă.
Preţul terenurilor agricole de pe piaţa locală a crescut de cinci ori în ultimii zece ani, la o medie de 2.000 euro pe hectar, însă terenul agricol românesc continuă să fie printre cele mai ieftine din Europa, mai scrie Ziarul Financiar.
Cât costă terenul agricol în alte state europene?
În Spania, un hectar de teren agricol este de cinci ori mai scump decât în România, media ridicându-se la 11.000 euro, potrivit datelor Eurostat.
Diferenţe chiar mai mari în ceea ce priveşte preţurile terenurilor agricole sunt înregistrate în comparaţie cu Danemarca sau Olanda, terenurile din aceste ţări fiind şi de 20 de ori mai scumpe decât cele de pe piaţa românească.
În ţările din Europa de Est, preţurile terenurilor agricole sunt, însă, mai apropiate de cele din România. În Cehia există preţuri comparabile cu cele din ţara noastră, preţul mediu al unui hectar fiind de 2.200 euro, iar în Bulgaria cotaţia terenurilor este cu 30% peste cea din România, mai informează contidinul citat.