Adama
AGRICOVER

Ministerul Transporturilor face reguli şi pentru agricultori: Cerealele la cântar, la încărcare în câmp!

Publicat: 30 iunie 2011 - 01:50
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Campania de recoltare a început anul acesta cu o nouă problemă pentru producătorii de cereale. Un nou act normativ, elaborat de Ministerul Transporturilor, adoptat de Guvern în aprilie a.c. şi aflat în vigoare din luna mai, interzice circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor care transportă cereale sau alte produse agricole vrac dacă acestea nu deţin documente care atestă efectuarea cântăririi la încărcare. Astfel, pentru a respecta prevederile HG nr. 432/2011, act care modifică şi completează HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, producătorii de cereale ar trebui să aibă  amplasat un cântar la capătul solei de pe care sunt recoltate cereale, astfel încât să poată efectua cântărirea la încărcare.

Actul normativ mai interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor cu depăşiri ale masei maxime admise, neacoperite cu prelată şi ale căror roţi nu au fost curăţate după ieşirea din câmp.

Menite să protejeze drumurile publice, dar şi să reducă evaziunea cu cereale şi alte produse agricole şi non-agricole (buşteni, balast), măsurile cuprinse în document sunt contestate de producătorii agricoli, care se chinuie, acum, să modifice o parte din aceste prevederi.

Viorel Matei, FNPAR:  „Suntem atât de nebuni încât vrem să omorâm găina care face ouă”

“E cea mai mare prostie, pe care a făcut-o Ministerul Transporturilor fără să se consulte cu ministrul Agriculturii sau cu reprezentanţii agricultorilor. De o lună de zile ne chinuim când la Guvern, când la minister, ca prin hotărâre de Guvern să se anuleze anumite prevederi care sunt pur şi simplu aberante: cântar electronic şi cântărire la capătul solei nu există  nici în cele mai avansate state din Europa. Plus încă o aberaţie, cu spălatul roţilor la ieşirea din lan. Când a făcut cel de la Transport proiectul, doamna Anca Boagiu, care probabil nici nu ştie cum arată grâul sau orzul, trebuia să se gândească şi la faptul că trebuie să creezi infrastructura ca să poţi aplica asemenea norme. S-a greşit din prea multă inteligenţă. Circuitul documentaţiei privind producţiile agricole mi se pare corect şi trebuie pus la punct, dar chestia cu cântarele, ca să-ţi vină Finanţele la capătul holdei, e o aberaţie, nicăieri în lume nu există aşa ceva. Noi trebuie să găsim măsuri stimulative  de a îndrepta aceste lucruri şi avem promisiunea că se va reglementa şi că Hotărârea de Guvern se va modifica. Noi ne vom întâlni marţi (5 iulie a.c. – n. red.) la Ministerul Agriculturii, unde vom avea în discuţie aceste puncte care sunt împotriva bunului mers al lucrărilor din agricultură”, ne-a declarat Viorel Matei, preşedintele FNPAR.

Adrian Rădulescu, Ministerul Agriculturii: „Se va rediscuta în Guvern”

„Se lucrează, nu ştim ce variantă va fi. Se va rediscuta în Guvern”, ne-a spus secretarul de stat Adrian Rădulescu referitor la HG 432/2011. Acesta ne-a confirmat şi că Ministerul Agriculturii nu a fost consultat pentru elaborarea actului normativ, document care a primit avizul ministerelor Transporturilor, al Internelor şi al Mediului.


 

Vizualizat: 4906 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Echipamentele pentru erbicidat Toselli

Echipamentele pentru erbicidat Toselli

Compania italiană Toselli produce o gamă foarte variată de maşini de erbicidat, purtate şi tractate, cu rezervoare de la 600 până la 4000 de litri şi rampe cu o lungime de la 6 la 30 de metri. Echipamentele Toselli sunt recomandate pentru aplicaţii universale pentru culturile de câmp şi în fermele horticole. Seria Marvel este dedicată fermelor medii-mari şi utilizare intensivă. Eficienţa anti-drift a sistemul patenat Toselli "AirSpray dualcone" ("mâneca de aer") şi rampele din oţel inox pentru care compania oferă o granţie pe viaţă pentru coroziune sunt principalele caracteristici ale echipamentelor Toselli.

Interviu cu Marius Mitra - reprezentant Toselli în România

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La furat...

La furat...
Doi lupi se duc să fure oi. Detalii