Exploataţiile de subzistenţă au o pondere foarte mare în România, iar structura proprietăţii este atomizată, se arată într-un studiu al BCR.
„Principalele slăbiciuni ale exploataţiilor de subzistenţă şi semisubzistenţă sunt capacitatea scăzută de investiţii şi orientarea slabă spre pieţele de consum”, subliniază raportul „Potenţialul uriaş al României aşteaptă încă să fie deblocat”.
Potrivit sursei citate, la o productivitate similară cu cea din Zona Euro, România şi-ar putea dubla producţia agricolă şi tripla exporturile, putând asigura necesarul de consum pentru circa 4 Românii.
Studiul BCR arată că în România 53% din terenul arabil este împărţit în suprafeţe de sub 10 hectare, în timp ce în Franţa, de exemplu, majoritatea parcelelor depăşeşte 10 hectare.
În acelaşi timp, în România 45% din firmele cu profil agricol sunt în proprietatea unor persoane de peste 65 de ani, categorie de vârstă care deţine în Franţa sub 15% din piaţa de profil.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, consideră că sistemul agricol trebuie să beneficieze de un plan cadastral şi un climat facil din partea conducătorilor români, cărora le este frică să mizeze pe agricultură.
sursa: Agerpres





