2 minute de citit

START PLATĂ AVANS! APIA ANUNȚĂ CĂ A PROCESAT PRIMELE 150 DE LISTE CU FERMIERI!

APIA A ÎNCEPUT PLATA AVANSULUI 2019! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează fermierii că astăzi, 16.10.2019, începând cu ora 00.00, a demarat Campania de Plăți în avans pentru cererile de plată depuse în anul 2019.

Potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei nr 6536/ 2019, cuantumul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.
Până în momentul de față au fost generate peste 150 de liste de plată, iar autorizarea va continua pe parcursul întregii nopți, a anunțat APIA, în urmă cu puțin timp.

apia avans noapte_b

Sediul APIA București, noaptea de 15 spre 16 octombrie 2019

În prima zi de plată, 16 octombrie 2019, așa cum ne-am propus, APIA va plăti 200.000 de fermieri. Până acum, sunt procesate 411.000 dosare de subvenții, a spus Adrian Pintea, director general APIA.

Vă reamintim sumele plătite în avans, pe hectar și pe cap de animal, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) sunt următoarele:

Schema de plată unică pe suprafață este 102,6082 euro/ha. Avans 70% din această sumă este 71,8257 euro/ha = 341,1433 lei/ha
Plata redistributivă pentru primul nivel este 5 euro/ha. Avans 70% din sumă este 3,5 euro/ha = 16,6236 lei/ha
Plata redistributivă, al doilea nivel, este 48,7127 euro/ha. Avans 70% din sumă este 34,0988 euro/ha = 161,9556 lei/ha
Plata pentru înverzire este 59,3201 euro/ha. Avans 70% din sumă este 41,5240 euro/ha = 197,2223 lei/ha
Plata pentru tinerii fermieri este 31,2477 euro/ha. Avans 70% din sumă este 21,8733 euro/ha = 103, 8894 lei/ha

ZOOTEHNIE
Sprijin cuplat ovine/caprine este de 17,7173 euro/cap de animal. Avans 70% din această sumă este 12,4021 euro/cap de animal = 58,9050 lei/cap de animal.

La sumele din FEGA, la avans se adaugă 85% din plățile compensatorii pe măsurile de dezvoltare rurală.


Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×