1 minut de citit

Spania: Credite de 40 milioane de euro pentru fermierii afectaţi de criza E.coli

Ministerul spaniol al Mediului (MARM) şi Institutul oficial pentru credite (ICO) pun la dispoziţia fermierilor o linie de finanţare de 40 de milioane de euro, sub forma unor credite pentru combaterea efectelor crizei infecţiei cu E.coli.

Pentru accesarea acestor împrumuturi, fermierii au termen până la data de 15 noiembrie, pentru credite de maxim 200.000 de euro, de rambursat într-o perioadă de trei ani. Autorităţile spaniole au arătat că prin această linie de creditare, fermierii vor avea la dispoziţie bani cu o dobândă maximă de 3,5%.

Prin această măsură, se urmăreşte sprijinirea producătorilor în urma scăderii vânzărilor, uşurând accesul acestora la capital, pentru a face faţă cheltuielilor de exploatare. Aplicarea acestor măsuri nu depinde în niciun fel de ajutoarele provenite de la Bruxelles, mai arată sursa citată, a explicat MARM.

Ministrul spaniol al mediului, Rosa Aguilar, a dat asigurări în urmă cu o săptămână că, până la sfârşitul lunii septembrie, aproape toţi fermierii afectaţi de criza infecţiei cu bacteria E.coli îşi vor primi indemnizaţiile. sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×