2 minute de citit

Softul pune piedici și Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale!

Modulul sau softul nu dă bătăi de cap doar Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Lansarea măsurilor noi de finanțare din PNDR 2014-2020 ține de soft care nu este încă finalizat. Nu ne permitem să întârziem și vom lansa măsurile pe hârtie, a declarat șeful AFIR, pentru TVR 1.

Am avut o discuție la Ministerul Agriculturii și eu nu cred că ne permitem să lansăm foarte târziu aceste măsuri. Vom deschide prin februarie-martie câteva măsuri, chiar dacă pe format de hârtie. Cele mai importante măsuri de finanțare vor fi lansate la începutul anului 2016, pe februarie-martie, cum am spus. Și când s-au lansat primele măsuri au fost câteva care au mers pe format de hârtie. Ne reîntoarcem puțin unde am fost înainte, dar important este să le lansăm și fermierii, într-adevăr, să beneficieze de aceste fonduri europene care trebuie accesate, până la urmă. Dacă nu ar exista fermierii, nu am exista nici noi, ca Agenție, a spus Andras Szakal, director general AFIR.

Softul cu care lucrează AFIR este creat tot de asocierea SIVECO-Teamnet și s-ar fi blocat, anul trecut, în timpul lansării măsurilor de finanțare și la publicarea ghidurilor utile pentru fermierii care accesează fonduri europene.

Printre liniile de finanțare care-și așteaptă lansarea în 2016 sunt:

submăsura 6.5 – schema pentru micii fermieri, fonduri totale disponibile 112 milioane de euro
submăsura 8.1 – împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, fonduri totale disponibile 125 de milioane euro
submăsura 4.3 – infrastructura de acces silvică, fonduri totale disponibile 100 de milioane de euro
submăsura 4.2 schema de ajutor de stat procesare produse agricole în produse non-agricole
submăsura 4.2 schema de minimis pentru consultanța pentru pregătirea proiectelor de investiții finanțate
submăsura 4.2a schema de ajutor de stat pentru procesarea produselor pomicole în produse non-agricole
submăsura 4.2a schema de minimis pentru consultanță pentru pregătirea proiectelor de investiții finanțate. Alocare totală pentru ultimele trei submăsuri, în noul PNDR, este 137 de milioane de euro.

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×