Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) din România ameninţă cu proteste în stradă, dacă Guvernul nu va reuşi să convingă Fondul Monetar Internaţional de importanţa reducerii TVA la produsele alimentare.
„În condiţiile în care Guvernul României nu reuşeşte să convingă FMI de importanţa reducerii TVA la produsele alimentare, ne vom organiza, vom ieşi în stradă când FMI va negocia cu Guvernul României şi vom sta acolo ca să înţeleagă că România are nevoie de măsuri fiscale, de relaxare fiscală, pentru ca economia să se dezvolte. Nu vreau să sune a ameninţare, ci o spun din dorinţa ca această industrie alimentară să reziste”, a declarat preşedintele Federaţiei, Dragoş Frumosu.
Potrivit acestuia, industria alimentară din România este foarte prost plătită, salariile în industrie fiind între 900 şi 1.100 de lei, iar din cauza condiţiilor economice actuale acestea nu pot fi majorate.
Preşedintele Federaţiei i-a cerut ministrului Agriculturii să iniţieze „un adevărat dialog social” cu industria alimentară din România. sursa: Agerpres





