1 minut de citit

Şeful MADR: În acest an se va înregistra cel puţin o dublare a suprafeţelor irigate în caz de necesitate

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, este încrezător şi consideră că în acest an „se va înregistra cel puţin o dublare a suprafeţelor irigate în caz de necesitate”.

„În momentul de faţă, avem solicitări pentru a iriga în jur de 350.000 de hectare, anul trecut operaţiunea realizându-se pe doar în jur de 150.000 de hectare”, a spus ministrul.

El consideră că în acest an situaţia este mai bună în domeniul irigaţiilor pentru că „s-au luat câteva măsuri încă din iarnă, neaşteptându-se să vină seceta pentru a declanşa operaţiuni de salvare a recoltelor”.
Şeful MADR a amintit de „asigurarea, din punct de vedere legislativ, că se pot face operaţiuni care vor permite diminuarea costurilor de irigat”. De asemenea a menţionat „aducerea apei mai aproape de fermieri pe canale magistrale, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să plătească, chiar pentru sute de kilometri, costul aducţiunii de cale principală de apă, ci doar de la staţia de punere sub presiune”. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×