Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Tinel Gheorghe, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că prima tranșă de plată la avansul APIA din acest an include peste 40.000 de dosare de subvenții cuvenite fermierilor, crescătorilor de animale.
„Din această noapte, facem plățile în avans. (…) Peste 40.000 de dosare vor intra la plată în primele zile. Îi asigur pe toți cei îndreptățiți, care au depus cerere și sunt eligibili, că vor primi avansul. Din această noapte, județ cu județ vor pregăti tranșele și vor transmite listele,” a spus șeful APIA, în cadrul conferinței de presă, organizată astăzi la Ministerul Agriculturii, aflată în desfășurare la ora publicării acestei știri. (text live)
Șeful APIA a precizat și cuantumurile pe hectar și cap animal pentru schemele de plăți directe incluse la plata avansului APIA, stabilite de un Ordin MADR.


Conform anunțului făcut de ministrul agriculturii Florin Barbu, în cadrul aceleeași conferințe, plata avansului APIA începe în această noapte, la ora 24:00.






