Fermierii români uită greu rănile trecutului, iar cooperativele sunt asociate mereu cu confiscarea proprietății. Ca să le spulbere temerile, Daniel Constantin a anunțat că va propune, la ședința Guvernului din 19 august, o ordonanță prin care să acorde facilități fiscale fermierilor din cooperative.
Stimulăm crearea de grupuri de producători și cooperative pentru ca fermierii să-și valorifice produsele în comun. Ca atare, atât în producția vegetală, cât și pentru zootehnie, în perioada imediat următoare vom veni cu două categorii de stimulente. Facilități fiscale pentru cei care înțeleg să se asocieze în aceste cooperative (…) și, a doua categorie, toți cei care aplică pentru accesarea de fonduri europene dintr-o cooperativă pleacă de la 70% nerambursabil. În ședința de Guvern din 19 august sper să venim cu o ordonanță simplă de Guvern prin care să acordăm aceste facilități fiscale. Deocamdată nu am stabilit clar care vor fi acestea, dar dau un exemplu, 20% reducere impozit pe venit pentru 3 ani sau 5 ani pentru membrii cooperativei, a declarat pentru TVR ministrul Agriculturii.






