Șef APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) derulează verificările pentru fermele vegetale și de animale care solicită anul acesta subvențiile agricole pe hectar și pe cap animal. De câte tipuri sunt aceste controale și cum se desfășoară explică directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă.
„Controalele pe teren sunt de două tipuri, începând din 2024 suntem în al doilea an de când folosim acest control prin monitorizare. Deci, odată vorbim de eșantioanele de control pe teren, fizic, unde se fac acele verificări de către inspectori din cadrul APIA, în teren, iar toate cererile intră într-un control prin monitorizare prin satelit. Deci, se verifică satelitar, pe imagini, structura culturilor, declarațiile să fie în concordanță cu declarațiile fermierilor. Acolo unde se găsesc neconcordanțe, desigur fermierii sunt doar notificați, nu se mai merge la ei în verificări pe teren, sunt doar notificați de către funcționarul care gestionează cererea și sunt chemați la clarificări.

Pot fi situații, un fermier a greșit o cultură, da, vine și-mi aduce dovada, cu sămânța, că a greșit la declarare sau a uitat să-și actualizeze cererea de anul trecut. Sunt situații în care, de exemplu, la porumb, grâu, e același lucru la plată, intensitatea sprijinului e la fel, e doar atenționare, nu penalizare, dar sunt tot felul de situații care, până pe final, când ne apropiem de campania de autorizare plăți, toate aceste inconsistențe sau neclarități trebuie verificate, fie că fac parte din controlul pe teren clasic, fie că fac parte din controlul prin monitorizare. Desigur, de la an la an, fapt îmbucurător că aceste neconformități scad,” a explicat șeful APIA Mureș, la televziunea locală M9.






