1 minut de citit

Ședință de urgență la Camera Deputaților în cazul Adrian Chesnoiu!

Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților au fost convocați joi seara, de la ora 18.00, la o ședință online, după ce solicitarea procurorilor anticorupție de ridicare a imunității parlamentare a ajuns la Parlament, informează Agerpres. 

Joi, DNA a cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Este vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Acesta a anunţat, într-o postare pe pagina sa de socializare, că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a luat act de demisia ministrului agriculturii Adrian Chesnoiu, se arată într-o informare a Guvernului.

„Guvernul României îşi menţine angajamentele de a asigura standardele de integritate şi profesionalism necesare bunei funcţionări a Executivului”, potrivit informării.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×