AJUTOR PE HECTAR! Secretarul de stat MADR, George Scarlat, anunță fermierii că sunt puține șanse ca banii pe hectar, pe care aceștia îi așteaptă ca despăgubiri pentru culturile agricole din primăvară, să ajungă anul acesta în conturile lor.
Așteptăm rectificarea bugetară ca să obținem sumele și pentru culturile de primăvară. (…) Vreau să fiu la fel de deschis și de transparent și să le spun fermierilor de acasă că sunt puține șanse ca în acest an să ajungă banii în cont. De ce? Pentru că există o întreagă procedură pentru a reuși. Dacă la culturile de toamnă am avut doar 10 zile, timp în care APIA a fost sufocată pentru a primi cererile și ținînd cont acum și de pandemie, pentru că știu că și APIA Galați a avut foarte multe cazuri de Covid, din păcate, acum, pentru că sunt de trei ori mai mulți beneficiari, sunt aproximativ 91.000 de beneficiari la nivel de țară, va trebui să ținem sesiunea de depunere cel puțin 20 de zile, 30 de zile. Și în sensul acesta, vă dați seama, că trezoreria va lucra până pe 21 decembrie, a anunțat secretarul de stat MADR George Scarlat, în cadrul conferinței de presă, susținută duminică, 8 noiembrie, la Galați.
Oficialul din MADR a adăugat că este afectată o suprafață de circa 1,2 milioane de hectare, culturi agricole de primăvară, din care 710.000 hectare au fost semănate cu porumb și cca 420.000 de hectare cu floarea soarelui.





