4 minute de citit

Se termină banii europeni! Ce măsuri PNDR au rămas fără fonduri în 2015?

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă că, în 2 octombrie 2015, mai erau disponibili doar aproximativ 8,6 milioane euro pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, în sesiunea din acest an. Ce măsuri au rămas deja fără fonduri pentru acest an şi câţi bani mai sunt disponibili prin PNDR 2014-2020?

Ca urmare a interesului crescut pentru proiecte de investiții în sectorul non-agricol din zonele rurale, valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanțare depuse până în acest moment prin Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în această sesiune, informează AFIR. Astfel, până la atingerea plafonului stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru Submăsura 6.2 (44,16 milioane euro) mai sunt aproximativ 8,6 milioane euro, precizează AFIR. Potrivit datelor publicate de AFIR, până la 1 octombrie 2015, pe submăsura 6.2 au fost depuse 770 proiecte (inclusiv proiecte retrase ulterior), în valoare totală de 46,18 mil. euro.

AFIR subliniază că depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se oprește înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pargul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/submăsurii respective.

AFIR: Proiectele încadrate greşit sunt neeligibile!

Agenţia a anunţat deja că pe Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri mai erau disponibile, la 1 octombrie 2015, cca. 12 milioane euro, iar sesiunea pentru investiţii în ferme vegetale s-a închis înainte de finalul lunii septembrie. AFIR atrage atenţia că în urma epuizării sumelor alocate pentru Submăsura 4.1- sectorul vegetal, dacă pe parcursul evaluării cererilor depuse după data sistării primirii de proiecte pentru această componentă, experţii constată că cererea de finanţare este încadrată greşit, aceasta va fi declarată neeligibilă, considerându-se că solicitantul a încadrat proiectul pe o componentă greşită, pentru a beneficia de plăţi (sprijin), forţând intrarea în sistem.

Câţi bani mai sunt disponibili în 2015 prin PNDR 2014-2020?

Potrivit datelor publicate de AFIR, sumele disponibile pentru 2015 la 1 octombrie 2015 erau următoarele:

sM 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” – 107,27 mil. euro, din care sector vegetal0 euro, sector zootehnic59,73 mil. euro, zona montană41,33 mil. euro, ferma de familie 23,14 mil. euro

sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” – 84.703.276,80

sM 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” – 112,18 mil. euro

sM 4.2a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicole” – 10,35 mil. euro

sM 4.3.I „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații” – 256,69 mil. euro

sM 4.3.A „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de acces agricolă” –30 mil. euro

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – 47,93 mil. euro, din care pentru zona montană35,99 mil. euro

sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” – 10,1 mil. euro

sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – 25,92 mil. euro

sM 6.4 „Investiţii în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” – 49,412 mil. euro

sM 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” – 662,4 mil. euro, din care :
– Infrastructură de apă/apă uzată – 363,6 mil. euro
– Infrastructură rutieră de interes local – 232,8 mil. euro
– Infrastructură educațională și socială – 66 mil. euro

sM 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” – 116,4 mil. euro, din care pentru zona montană29,1 mil. euro.

Din datele AFIR reiese că pe submăsurile 4.1a, 4.2, 4.3.A, 7.2 şi 7.6 nu a fost depus nici un proiect până la 1 octombrie 2015.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×