2 minute de citit

Scandalul dioxinei: UE nu îi va despăgubi pe crescătorii germani

‘Nu va exista o despăgubire europeană pentru că nu revine Uniunii Europene să repare daunele’, a declarat Frédéric Vincent, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli.

‘Nu va exista o despăgubire europeană pentru că nu revine Uniunii Europene să repare daunele’, a declarat Frédéric Vincent, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli.

Pot fi însă acordate ajutoare naţionale, care trebuie aprobate de Bruxelles.

Fermele ale căror animale au fost hrănite cu furaje contaminate nu sunt obligate să le sacrifice. Însă, dacă analizele arată niveluri de dioxină superioare celor admise în Uniunea Europeană, carnea, ouăle şi laptele vor fi definitiv interzise de la comercializare. Crescătorul va putea decide dacă va continua să hrănească animalele a căror producţie este improprie consumului.

În cele din urmă, soluţia este sacrificarea, dar ea trebuie decisă de producător, pentru că, ‘dacă ea va fi ordonată de autorităţi, vor trebui plătite despăgubiri’, a explicat marţi pentru AFP o sursă comunitară.

Potrivit datelor furnizate de autorităţile germane, 558 de ferme mai sunt considerate suspecte de contaminare cu dioxină.

Analizele efectuate până acum au arătat că fermele avicole şi cele de porci sunt cele mai afectate, pentru că furajele lor conţin procente mari de grăsimi, a explicat Comisia Europeană.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×