Cota redusă de TVA la carne şi produse din carne ar putea fi aplicată din august, a declarat, joi, Liviu Harbuz, vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor.
„Pregătim scăderea TVA la carne şi produse din carne, dar şi la legume-fructe şi ulterior la lapte şi produse din lapte. Calendarul presupune ca în august să începem pentru carne şi produse din carne”, a spus Liviu Harbuz.
Măsura urmează a fi discutată cu Fondul Monetar Internaţional şi de asemenea vor fi dezbătute datele din piaţă pentru a vedea cum funcţionează măsura. „La produsele de panificaţie a funcţionat foarte bine (n.r cota redusă la 9%). Sperăm ca şi la carne şi produse din carne să avem acelaşi succes”, a declarat Liviu Harbuz.
Asociaţia Română a cărnii (ARC) a anunţat recent că va începe, în aprilie, o amplă campanie pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne. „Începem o campanie mai mare de susţinere a unei cote reduse a TVA de 9% la carne şi produse din carne în care vor fi implicate toate asociaţiile din sector, unde vom avea ca parteneri şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. Vom trece chiar la manifestări în faţa Ministerului agriculturii, pentru că vrem să arătăm ce se întâmplă pe acest segment, respectiv cât este TVA în Uniunea Europeană, cum influenţează consumul şi industria, care este influenţa asupra bugetului şi la raft”, a declarat preşedintele ARC, Radu Timiş, în data de 11 mai. sursa: Agerpres





