2 minute de citit

Sacrificări fără asomare, de Paşte şi de Crăciun

Amendamentele europarlamentarilor români Constantin Dumitriu şi Maria Petre prin care cereau acceptarea practicilor tradiţionale pentru sacrificarea mieilor şi a porcilor au fost adoptate cu o largă majoritate în ultima sesiune plenară din această legislatură a Parlamentului European (PE), după ce Comisia de Agricultură a PE acceptase, deja, această excepţie în luna martie a acestui an.

„Păstrarea tradiţiilor a fost o prioritate pentru mine în acest mandat şi va continua să fie întrucât am convingerea că acestea sunt o componentă definitorie a poporului român. Mai mult, cred că aceste tradiţii, fie că vorbim de obiceiuri sau produse tradiţionale, pot fi valorificate şi economic.

Tocmai de aceea am organizat şi un eveniment de 3 zile în Parlamentul European, dedicat produselor tradiţionale româneşti, unde au participat peste 3.000 de persoane”, a declarat Constantin Dumitriu, membru în Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.

Alături de argumentul păstrării tradiţiilor, a contat şi argumentul economic prezentat de reprezentanţii României, prin care au arătat că tehnicile speciale de sacrificare impuneau o povară financiară pentru ţăranii români.

Cisteste si...

ajutor 2023 munte o

Ajutor URGENT fermieri!

Deputatul liberal de Botoșani, Alexandrin Moiseev, a adresat o interpelare oficială Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind situația critică în […]

fermier ara o

Lovitură pentru fermierii români!

Deputatul AUR Gabriel Florea acuză Guvernul că abandonează agricultura românească într-un moment în care fermierii sunt loviţi din două direcţii: […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×