2 minute de citit

S-au aprobat Normele metodologice privind modul de calcul al tarifului de îmbunătăţiri funciare

În data de 11 decembrie 2013, Guvernul României a aprobat Normele metodologice privind modul de calcul şi de colectare precum şi termenele de  plată aferente tarifului de îmbunătăţiri funciare (IF).

Potrivit prevederilor art. 7, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 199/2012, beneficiarii terenurilor deținute în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosință în amenajările de îmbunătățiri funciare sau în afara acestora, care beneficiază direct sau indirect de lucrări de îmbunatățiri funciare sunt obligați să achite Agenţiei un tarif de îmbunătățiri funciare, denumit Tariful IF.
Acest tarif se va calcula distinct, pentru fiecare dintre cele 4 componente/categorii de lucrări enumerate mai jos:
a) administrarea amenajărilor de irigaţii;
b) administrarea, exploatarea, întreţinerea și repararea amenajărilor de desecare cu evacuare a apei prin pompare;
c) administrarea, exploatarea, întreţinerea și repararea amenajărilor de desecare cu evacuare gravitațională a apei;
d) administrarea, întreţinerea şi repararea lucrărilor de combatere a eroziunii solului.

Potrivit actului normativ, sumele colectate vor finanța cheltuielile de administrare a amenajărilor de irigații, cheltuieli de exploatare, întreținere și reparații a amenajărilor de desecare cu evacuare a apei prin pompare şi desecare cu evacuare gravitațională a apei, cheltuieli de întreţinere și reparații a amenajărilor de combaterea a eroziunii solului care sunt administrate de Agenție.
De asemenea, sumele colectate rezultate prin aplicarea Tarifului IF, vor constitui venituri proprii ale Agenţiei şi vor determina implicarea directă a beneficiarilor lucrărilor de îmbunătățiri funciare, asigurând exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile infrastructurii de îmbunătăţiri funciare.

Ministerul Agriculturii nu precizează valoarea tarifului IF, dar adaugă că valoarea acestuia va fi stabilită astfel încât să asigure exploatarea durabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în vederea protejării intereselor tuturor beneficiarilor, să prevină folosirea ineficientă a apei, excesul de umiditate, eroziunea şi poluarea solului şi să promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×