Rusia va liberaliza importul de vinuri moldoveneşti îmbuteliate, a anunţat miercuri, 2 mai a.c., în cadrul unei şedinţe cu vinificatorii premierul Republicii Moldova, Vlad Filat.
La această dată, exportul vinurilor moldoveneşti în Rusia se efectuează prin intermediul a două terminale. De asemenea, ar putea fi liberalizat şi exportul vinurilor în vrac, menţionând însă necesitatea unui control strict al calităţii.
Filat a declarat că decizia de liberalizare a exportului de vinuri îmbuteliate a fost luată în urma mai multor negocieri cu partea rusă şi urmează să fie implementată în cel mai scurt timp. Potrivit acestuia, s-a discutat cu partea rusă şi extinderea numărului de companii exportatoare.
Ministrul agriculturii Vasile Bumacov a declarat că, dacă liberalizarea exportului de vinuri îmbuteliate se va produce în scurt timp, vinurile în vrac vor putea fi exportate în regim simplificat după unele modificări legislative, care vor permite asigurarea unei calităţi mai bune a produsului. Bumacov a subliniat că şi statul va efectua un control mai riguros pentru a asigura calitatea producţiei vinicole.
În primele două luni ale anului curent Republica Moldova a exportat peste 4,8 milioane de litri de producţie vinicolă în Federaţia Rusă.
sursa: Agerpres






