2 minute de citit

România va avea ataşaţi agricoli în 12 state. Unde vrea MADR să promoveze produsele româneşti?

Deși Daniel Constatin susținea, în urmă cu o lună, că vom avea șapte atașați agricoli, numărul acestora aproape că s-a dublat.  România va avea 12 atașați agricoli care vor stabili contacte între potenţiali parteneri de afaceri din ţara noastră şi din alte state, cu scopul de a creşte exporturile de produse agricole şi alimentare româneşti.

Printr-un proiect de Ordonanţă de urgenţă, aflat în dezbatere publică, MADR intenționează să înființeze 12 posturi de ataşaţi agricoli care vor reprezenta România în următoarele state: Federația Rusă, Ucraina, Turcia, SUA, Qatar – Doha, China, Israel, Germania, Spania, Portugalia, Franța, Olanda.

Am venit cu această idee, dar nu există noțiunea de atașat agricol și atunci trebuie să schimbăm legislația și să introducem această noțiune nouă. Până atunci, din discuția pe care am avut-o cu ministrul Economiei, vom trimite acești atașați pe rețeaua existentă acolo, declara Daniel Constantin, ministrul agriculturii. Declarația a fost făcută pe 14 septembrie. Amănunte aici.

Reprezentanţii MADR susţin că s-au inspirat şi din practica altor ţări cu interese în domeniul agricol, precum Franţa, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA, care au ataşaţi agricoli în cadrul Ambasadelor din România şi din alte ţări. Spre exemplu, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Ungaria are în cadrul misiunilor sale ataşaţi agricoli în Germania, SUA, Rusia (acoperind şi Republica Uzbekistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia şi Turkmenistan), România, Belgia (în cadrul Reprezentanţei Permanente), Italia, Franţa, Spania şi China, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

produse-traditionale_b

Ataşaţii agricoli vor fi desemnaţi, prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, din rândul personalului MADR. Plata cheltuielilor cu trimiterea în misiune în străinătate a acestora va fi asigurată din bugetul MADR.

Statutul atașatului agricol/atașatului agricol adjunct va fi reglementat prin Hotărâre de Guvern, iar atribuţiile acestora vor fi stabilite de MADR. Aceştia vor avea calitatea de membri al Corpului diplomatic şi consular, vor fi supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi vor desfăşura activitatea şi vor acţiona sub îndrumarea acestuia pentru îndeplinirea atribuţiilor.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×