Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale din România, Stelian Fuia şi omologul său din Republica Moldova, Vasile Bumacov, au convenit, cu prilejul primei şedinţe comune a celor două Guverne, ca la o întâlnire bilaterală ulterioară să semneze un plan de acţiune privind colaborarea în domeniul agriculturii, industriei alimentare şi dezvoltării rurale pentru perioada 2012-2013.
Potrivit unui comunicat al Guvernului României, planul de acţiuni va avea în vedere o serie de măsuri, printre care: înfiinţarea unui grup de lucru format din reprezentanţii celor două ministere, organizarea de reuniuni periodice ale grupului de lucru, în vederea analizei stadiului cooperării în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, precum şi identificarea unor noi acţiuni şi proiecte de cooperare.
Totodată, se are în vedere continuarea schimbului de experienţă în domeniul fitosanitar şi al materialului săditor, în perspectiva armonizării legislaţiei în domeniul sănătăţii plantelor, instruirea personalului în utilizarea sistemului computerizat al înregistrării materialului săditor, inspecţiei, analizelor de laborator, certificării şi înregistrării.
Cele două ţări vor să coopereze şi în ceea ce priveşte domeniul apiculturii. Prin documentul bilateral ce va fi semnat ulterior se doreşte încurajarea participării agenţilor economici din cele două state la expoziţii şi târguri de profil organizate atât în România cât şi în Republica Moldova având în vedere beneficiile pe care le oferă aceste manifestări în promovarea produselor agricole.
Sursa: Agerpres





