Deşi au fost discuţii numeroase pentru reducerea cu 15% a cotei de calcan din Marea Neagră, România îşi păstrează cota de pescuit la calcan la 43,5 tone pentru anul 2015, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.
„România a reuşit să menţină pentru anul 2015 la 43,5 tone cota de pescuit la calcan şi la 3.500 de tone cota la şprot, deşi au fost discuţii numeroase de a reduce cu 15% cota de calcan din Marea Neagră. S-a decis că este necesar să întărim inspecţia şi controlul în sector şi să avem o mai bună gestionare a cotei. Vom face acest lucru mai ales acum când Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a trecut din nou la Ministerul Agriculturii”, a precizat Botănoiu, la Consiliul de Agricultură şi Pescuit al Uniunii Europene la Bruxelles.
Iniţial, CE a propus reducerea cotei la calcan cu 15% (până la 74 de tone) și menținerea neschimbată a cotei la șprot (11.475 de tone). Cota la calcan se împarte egal între cele două state membre, în timp ce în cazul celei pentru șprot nivelele naționale sunt situate la 70 și 30% (din cota UE) pentru Bulgaria și, respectiv, România.






