2 minute de citit

România agricolă ar putea valora doar 21 miliarde euro

„Știu că recomandarea mea de a nu vinde terenurile agricole le strică socotelile unor speculanți, dar nu trebuie să retrăim experiența din perioada 1993-2003, când s-au vândut terenuri la prețuri de nimic, cu 50 sau 100 de mărci”, a declarat recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Preţul oferit pentru un hectar de teren agricol românesc este mic în comparaţie cu cel din alte state europene, dar acceptabil dacă îl raportăm la realitatea economică autohtonă. Specialiştii spun că soluţia nu este vânzarea pământului, a cărui valoare ar urma să crească în viitor, ci arendarea lui.

Prin reducerea la absurd a unei situaţii în care, toate terenurile agricole ar fi de vânzare, un investitor de aici sau din străinătate ar putea cumpăra România la un preţ foarte bun.
Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, în România există 8,4 milioane hectare de teren arabil. Având în vedere faptul că, nu peste tot terenul este la fel de bun, specialiştii au făcut o clasificare a acestuia.

Dar dacă am presupune că tot terenul ar fi de calitatea I (cea mai bună), iar un hectar s-ar vinde la un preţ mediu de 2.500 de euro, pentru a cumpăra toată România agricolă cineva ar trebui să plătească doar 21 miliarde euro. Şi-ar permite o asemenea investiţie oricare dintre cei mai bogaţi zece oameni din lume: afaceristul mexican Carlos Slim (avere estimată la 74 miliarde dolari), Bill Gates (56 miliarde), Warren Buffett (50), Lakshmi Mittal (31).

teanc-de-bani_b

Suma nu este mare şi nici ideea nu este chiar absurdă, mai ales că – recunoaşte Tabără – multe terenuri au fost deja achiziţionate de străini. O statistică referitoare la acest aspect nu există.
sursa: românialiberă.ro

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×